Introducere
Cu ajutorul instrumentelor de inteligență artificială generativă (IA generativă) putem să îmbunătățim modul în care realizăm diverse sarcini, atât în plan personal cât și profesional. Aceste instrumente pot schimba felul în care folosim conținutul digital, ne pot ajuta să eficientizăm procese, eliberând timp care poate fi dedicat altor activități.
În cadrul programului dedicat alfabetizării digitale organizat de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi am susținut o prezentare și două workshopuri prin care am sprijinit participanții să afle mai multe despre inteligența artificială, să descopere beneficiile utilizării intrumentelor de IA generativă și cum să gestioneze riscurile asociate cu utilizarea IA generativă.
Acest website conține materialele susținute în cadrul programului.
Prezentare: Inteligența Artificială (AI): de la curiozitate la înțelegere. Participanții au aflat ce este inteligența artificială și IA generativă și cum funcționează, perspective legate de potențialul impact pe care dezvoltarea inteligenței artificiale îl poate avea asupra locurilor de muncă și ce competențe devin importante în viitorul apropiat.
Workshop 1: Când să folosești, când să eviți și cum să alegi instrumentele IA Generativă Participanții au dobândit cunoștințe când să folosească IA generativă, când să evite utilizarea IA generativă și cum să aleagă instrumentul optim pentru situații specifice de lucru.
Workshop 2: Cum să evaluezi și să verifici conținutul generat de IA Participanții au învățat să distingă între dezinformare, informare greșită și malinformare (informații false, greșite sau manipulate intenționat) și să evalueze credibilitatea conținutului generat de IA prin aplicarea unor criterii și instrumente de verificare specifice.
Facilitator

Cozmina Secula dezvoltă și facilitează programe de alfabetizare în domeniul inteligenței artificiale prin care ajută oamenii și organizațiile să înțeleagă și să folosească inteligența artificială (AI) în mod responsabil și eficient.